18 mai 2007

RDS-ul nostru cel de toate zilele.

Mi-am facut abonament la DigiTV. De la RDS/RCS. Au trecut 2 luni de cand am semnat contractul, dar abia ieri am fost contactat de cineva de la RDS care m-a anuntat ca astazi, intre 14 si 16 va trece o echipa care sa-mi instaleze echipamentul. Mai bine mai tarziu decat niciodata ma gandesc. Bun..... vorbesc cu seful sa plec ceva mai repede de la lucru (in mod normal lucrez pana la 17) ca sa fiu acasa pe cand ajunge echipa RDS-ului. Doar ca, la ora 10 ma suna vecinii sa-mi spuna ca au ajuns deja oamenii de la RDS. Ma rog, le cer vecinilor sa-mi dea pe unul dintre ei la telefon sa vorbesc eu cu oamenii RDS-ului pentru ca nu aveam cum sa plec de la lucru la ora aia. Ii intreb de ce au ajuns atat de repede, le explic ca nu am cum sa ajung atat de devreme acasa si stabilim sa fiu pe la 16 acasa pentru ca mai au de instalat si pe la cativa vecini si pana cand termina la ei se face ora 16. Perfect, ma gandesc, la 15:30 ma sui in taxi si fuguta acasa, sa-mi instaleze si mie dracia aia o data. Dar, surpriza, in usa gasesc un bilet prin care sunt anuntat ca echipa RDS&RCS m-a cautat la ora 13 si nu m-a gasit acasa, asa ca, sa fac bine sa pun mana pe telefon si sa fac o reprogramare. Numai ca la telefon nu raspunde nimeni si drept urmare am o mica intrebare: Eu pe cine injur acuma?

PS. Aceeasi problema o am si cu FiberLink-ul. De 3 luni ma tot amagesc ca-mi instaleaza FiberLink (deocamdata am modem) si nimic. Adica aproape nimic, in prima luna au dedicat o zi pentru instalarea unui switch (cred), in a 2-a luna au rezervat o zi pentru montarea cablurilor, iar in a 3-a luna au mai dedicat o zi pentru !!!! dezizolarea capatului cablului !!!!. Probabil motto-ul lor e celebrul "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!". Oricum, decat alternativa (UPC) tot mai buni sunt neseriosii astia. Macar o data instalat nu mai am probleme.